devil may care

Am reuşit să ajungem la un asemenea rafinament al torturii, încât nu după mult timp aveam să îmi doresc tot ce a urmat. Nu ca pe un rău necesar, nici măcar ca pe o plăcere perversă şi neinteligibilă pentru ceilalţi, ci ca pe o formă de evadare. Nu mai e de mult vorba doar de masochism. Ai reuşit să mă convingi că delirul e o formă de creativitate şi nevroza cronică e doar un alt mod de a scrie poveşti frumoase. Ai inventat nume pentru lucruri la care nici nu visam, ai construit punţi cărora le-ai dat foc pentru a-mi arăta cît de repede trece timpul când e măsurat în scântei. M-ai făcut prevăzător până la angoasă, dar gata să declar război oricărei realităţi care ne-ar fi contrazis. M-ai transformat într-un fanatic pentru care pământul este plat atâta timp cât aşa ne e mai comod să stăm întinşi pe spate.

Nepăsarea ta e răzbunătoare, aşa cum copiii obişnuiesc să sufoce puii de găina, cu drag şi cu o anumită uitare de sine, niciodată cu intenţie. Nepăsarea e singura formă în care ai învăţat să îţi pese, singurul mod în care poţi să fii alături de cineva fără să fii cu adevărat prezentă. Ceilalţi te obosesc dar ai nevoie de ei. Orgoliul tău e un insectar cu acele la vedere, o colecţie exuberantă de corpuri pe care îţi place să ţi le aminteşti în serile fără scăpare.